Ştefan Minovici (Râmnicu Sărat, 1867-Bucureşti,1935)

Al şaselea copil în viaţă al soţilor Ştefan şi Sofia Minovici s-a născut la 18 iulie 1867. A fost botezat cu numele bunicului, Ştefan. A fost “un copil plăpînd, bolnăvicios, cu o fire blîndă, mai închisă… ducea o viaţă aparte, izolată, contemplativă”. Datorită grijilor materiale, la vîrsta de 7 ani [1875] va pleca la Brăila unde sub oblăduirea unchilor săi, va urma cursurile şcolii comunale nr.1.
La începutul anului următor, Ştefan primeşte vestea morţii tatălui său, şi întreaga sa familie se mută la Brăila. Pentru a-şi ajuta mama, micul Ştefan mergea duminicile şi sărbătorile mari la biserica din mahalaua sa, “unde trage clopotele şi bate toaca sau îmbrăcînd veştminte de anagnost, ajuta preotului la oficierea slujbei, cântînd şi în strană, alături de paracliser. […] Cei cîţiva lei pe care-i aduna astfel îi ducea mamei… .”
Această situaţie grea va lua sfârşit în 1882 cînd întreaga familie se mută la Bucureşti, fiind adusă aici de fratele mai mare, Mina Minovici. Între timp, Ştefan a început cursurile de gimnaziu la Brăila, unde a absolvit doar trei ani, iar restul la liceul Sf.Sava din Bucureşti. După absolvirea examenului de bacalaureat, în toamna lui 1887, Ştefan s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti, la secţia fizico-chimice.
În anul 1889 este răsplătit cu prima sa reuşită în plan profesional fiind numit – la sugestia doctorului I.C.Istrati – preparator la cursurile de fizică şi chimie, la liceul Sf.Sava.
Ulterior, Ştefan a obţinut licenţa în ştiinţele fizico-chimice(1893) şi peste numai un an, îl găsim la Berlin, unde urmează cursurile universităţii “Friedrich Wilhelm”, luînd contact cu profesori de renume printre care Emil Fischer [distins în 1902 cu premiul Nobel şi cu medalia Berzeliu în 1911], Blasius, Kundt, Stumpf şi Liebreich. În anul 1894, profesorul Fischer va interveni pentru Ştefan să ocupe postul de asistent [al său personal] la Institutul “Kaizerul Wilhelm”. A lucrat sub îndrumarea profesorului Fischer pînă la obţinerea licenţei, în primăvara anului 1897. Între timp, în urma unui concurs, a obţinut postul de profesor agregat la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti (februarie 1897).
Una dintre primele realizări ale profesorului Ştefan Minovici, a fost organizarea laboratorului catedrei de chimie analitică care se afla în şopronul unui imobil din strada Scaune. În anul 1907 a reuşit să găsească un nou sediu, în localul fostei şcoli primare de pe actualul bulevard Ferdinand, unde a funcţionat pînă în anul 1930.
Ştefan Minovici a luat iniţiativa organizării “Asociaţiei Generale a Corpului Farmaceutic din România”(1899) care a publicat un buletin pînă în 1919. În acest din urmă an, Ştefan Minovici înfiinţează “Societatea de Chimie din România”, devenit organismul oficial al României în Uniunea Internaţională de Chimie Pură şi Aplicată cu sediul la Paris; organism care l-a onorat în 1925 cu funcţia de vicepreşedinte.
În anul 1924 este chemat la Catedra de Chimie Organică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti iar peste doi ani a devenit membru corespondent al Academiei Române. Întreaga sa activitate ştiinţifică a fost răsplătită de Facultatea de Farmacie care i-a decernat diploma de “Doctor Honoris Cauza”(1932).Profesorul Ştefan Minovici a murit pe neaşteptate la 29 decembrie 1935, la Piteşti, “unde se dusese să petreacă sărbătorile cu nişte rude”, în urma unei hemoragii cerebrale. În scrisoarea sa testamentară, redactată la Morăşti pe 23 iulie 1933, printre ultimele sale dorinţe, aflăm un îndemn pentru generaţiile tinere: “Ridicaţi-vă prin viaţă spirituală, care înalţă, şi prin jertfă, care înnobilează. Ca să nu greşiţi, ascultaţi întotdeauna de glasul conştiinţei; conştiinţa e sufletul şi sufletul e divin. Dispar fericit că am făcut ce am putut. Ştefan Minovici.”