Mina Minovici (Brăila, 1858 – Bucureşti, 1935)

Primul dintre copii lui Ştefan Minovici care va da piept cu Bucureştii va fi Mina Minovici, în 1873. Acesta se născuse la Brăila în 1858 [30 aprilie] unde a urmat cursurile şcolii primare de patru ani şi cursul inferior al gimnaziului. Situaţia grea a familiei l-a determinat să renunţe la terminarea gimnaziului, prin absolvirea cursului superior şi să se înscrie la Şcoala Superioară de Farmacie, înfiinţată de doctorul Carol Davila în 1855. Aici el urmează trei ani de practică farmaceutică ca bursier intern urmînd un al doilea stagiu de doi ani de practică la farmacia Petzalis din Brăila. În anul 1878 Mina Minovici obţine certificatul de asistent în farmacie care i-a dat dreptul să urmeze cursurile academice de doi ani pentru a obţine licenţa în farmacie.
Mina Minovici s-a înscris la Facultatea de Medicină din Bucureşti, reuşind să obţină licenţa în farmacie [1881], bacalaureatul în litere şi ştiinţe [1884] şi apoi să finalizeze cursurile Facultăţii de Medicină [1885].
Începînd cu 1883, la recomandarea lui Davila, Mina Minovici lucrează ca diurnist auxiliar pentru lucrările chimico-juridice în laboratorul Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie condus de dr.Bernad. În 1889 este numit preparator al laboratorului de chimie al Faculăţii de Medicină. Devenind capul familiei după decesul tatălui său(1876), aduce la Bucureşti pe mama şi fraţii săi, într-o casă – azi dispărută – de pe bulevardul Schitu Măgureanu.
Începînd cu 1885, Mina Minovici îşi continuă studiile la Paris unde, a obţinut doctoratul în medicină şi s-a specializat în toxicology. Aici a urmat şi cursurile de medicină legală, intrînd în contact cu profesori de renume precum Paul Brouardel, A.Dastre, A.Lacassagne.
Din rîndurile trimise doctorului I.C.Istrati aflăm despre situaţia financiară dificilă a tînărului student Mina Minovici: “[…]Crede-mă că ceea ce am nu-mi este suficient. Luna aceasta am avut de plătit inscripţia şi lucrările practice pe primul trimestru şi am fost forţat, ca să pot plăti acestea, să renunţ a mînca de două ori pe zi, astfel că mănînc numai seara, iar dimineţile iau o ceaşcă cu lapte care trebuie să-mi ţină pînă seara. Şi după cum văd, aceasta o să fiu forţat a o face din trei în trei luni. Afară de aceasta am trebuinţă de o mulţime de cărţi pe care nu ştiu cum o să mi le procur, deja am cumpărat o mulţime, dar tot îmi mai trebuie. Cînd vrei să lucrezi ceva ţi se spune numaidecît: cumpără cutare carte şi trebuie să o cumperi, căci altminteri nu înveţi nimic. Pînă în acest moment nu am avut nevoie de îmbrăcăminte şi tot nu-mi ajunge ce am. Frigul m-a zgîrcit de tot. Toate acestea nu le simt în timpul zilei, nici chiar foamea, căci sunt ocupat cu lucrul, însă cînd intru seara în casă mă demoralizez. În condiţiile în care trăiesc nu ştiu cum o s-o duc.”
În 1886 Mina Minovici trece primul examen de doctorat în medicină, obţinînd un “Certificat de Scholarite”, fapt care îl introduce în lumea ştiinţifică pariziană. Simpatia cu care era înconjurat de profesorii săi, sprijinul pe care îl avea din partea acestora periodic, nu-i alina situaţia precară a lipsurilor de tot felul, cum el însuşi recunoştea: “[…]nu pot să-mi dea să mănînc şi să mă îmbrac. În faţa lor trebuie să am o ţinută corectă, nu mă pot prezenta cu hainele sau ghetele rupte sau cu cămaşa nespălată, căci nu sîntem în Germania. De vreo două, trei săptămîni mă cam uit cu regret la hainele şi ghetele cu care am sosit aici, căci au început să mă lase. Cărţile mă omoară, examenle nu le pot trece, căci nu am cu ce plăti consignaţiile.”
Mina, în ciuda greutăţilor, urmăreşte lucrările lui Louis Pasteur în laboratorul acestuia, redactînd raportul “Tratamentul profilactic al turbării şi metoda lui Pasteur” pe care-l va trimite Ministerului de Interne din Bucureşti unde, potrivit “paradoxului român”, nu fost luat în considerare.
De problema materială va scăpa într-un mod foarte original abia în anul 1887, prin abila mişcare a profesorului Paul Brouardel. Acesta i-a propus lui Mina Minovici să ceară naturalizarea franceză pentru a-şi putea face o carieră universitară la Paris însă “cu toată lipsa de mijloace materiale, am rezistat ispitei atît de ademenitoare, ceea ce m-a ridicat în ochii maestrului. Fără ştirea mea a scris lui Dimitrie Sturdza, ministru al Instrucţiunii Publice, că dacă Statul Român nu mă ajută să-mi termin studiile, el Brouardel, va interveni să se facă o bursă franceză şi apoi nu mă va mai lăsa să mă întorc în România. Efectul acestui şantaj pios a fost fulgerător: prin mandat telegrafic Ministerul Instrucţiunii mi-a trimis suma de nouă mii de lei.”
Această sumă i-a uşurat existenţa drept pentru care Mina Minovici va susţine teza de doctorat în medicină la 7 iunie 1888 cu lucrarea “Etude medico-legale sur la mort subite a la suite de coups sur l’abdomen et le larynx”. În anul1888 a fost ales membru al Societăţii de Medicină Legală din Franţa.
Întors în ţară, Mina Minovici a reuşit ca medic legist, să inaugureze cu mari eforturi în anul 1892, primul institut medico-legal din lume, care ulterior i-a purtat numele; clădirea a fost distrusă în anii puterii populare(1983). Începînd cu 1896, Mina Minovici este autorizat să ţină un curs liber de medicină legală la Facultatea de Drept din Bucureşti. Apoi în anul 1897 a fost numit suplinitor al catedrei de medicină legală iar în anul 1899 este definitivat pe acest post. Devine membru fondator al Societăţii de Ştiinţe Fizice (1890) iar în anul 1909 este numit membru în Consiliul Sanitar Superior(1909); începînd cu anul 1912 îndeplineşte funcţia de Director General al Serviciului Sanitar.
A fost voluntar în războiul din 1877-1878, iar în timpul războiului balcanic din 1913, participă ca medic maior de rezervă. În anii primului război mondial a primit ordin să rămînă în Bucureşti, pe lîngă Crucea Roşie şi Institutul Medico-Legal.
Pe 15 iunie 1919 a fost ales decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, alegere repetată în 1923, 1925 şi 1930.La numai un an de la părăsirea catedrei, Mina Minovici a încetat din viaţă în ziua de 25 aprilie 1935, la 75 de ani. Ultima sa dorinţă a fost citită în aceaşi zi în faţa familiei şi a foştilor colaboratori: “Oriunde voi muri, corpul meu să fie adus la Institutul Medico-Legal, unde voi fi depus în capelă. Serviciul religios se va face de un singur preot. Nu se va face nici un doliu. Nici un discurs. Nici o floare. Nici o paradă. Voi fi transportat la cavoul meu din cimitirul Bellu cu dricul automobil. Soţia mea care dispune de corpul meu este rugată să nu-mi calce ultima dorinţă. Mina Minovici, 30 aprilie 1933.